Vârsta nu te scuteşte de prostie.
Prostul poate pune într-o oră mai multe întrebări decât poate răspunde un înţelept în şapte ani.
Prostul râde de trei ori : o dată când râd ceilalţi, o dată când întelege gluma şi încă o dată când îşi dă seama că râsese fără să înţeleagă.
Daca toti prostii ar purta scufii albe, am parea un cârd de gâste.
Un prost stie mai multe despre casa sa decât un întelept despre casa altuia.
Deşteptăciunea are limite, prostia n-are margini.
Cine umblă mereu alături de omul prost se va umple şi el de prostia acestuia.
Prostia şi îngâmfarea sunt două surori care foarte rar se despart.Despre prostie
Trei negiobi mergând p-o vale
Şi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Şi intră în vizunie,
Zise unul: – Ai să-l prindem
Şi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: – Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
- Iacă cum, – altul iar zise
Şi îndată se descinse –
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Şi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ş-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Şi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.
Asfel dacă sfătuiră,
Brâiele îşi înnădiră,
De picioare îl legară
Ş-în vizunie-l băgară.
Când vru mâna să întinză
Pe urs de urechi să-l prinză,
Ursul de cap îl apucă
Şi cu totul i-l îmbucă;
El strigând într-a sa gheară,
Ceilalţi cum l-a tras afară
Stau, se uită cu mirare,
Văzându-l că cap nu are,
Să-ntreb, zicând: – Frăţioare,
Avuta-au Valdu cap oare?
Unul zise: – Nu ţiu minte,
Altul iar alte cuvinte,
Şi nedomiriţi l-aceasta,
Au mers să-ntrebe nevasta.
Aşa ei pe mortul lasă
Şi mergând la ea acasă,
O-ntreb: – Stano, ia ne spune,
Că vrem să ştim a minune,
Bărbatul tău ce fel fuse,
Acum cu noi când se duse,
Avea cap ca fiecine,
Or nu, că tu ştii mai bine?
Ea, gândind puţin în sine,
Le răspunse: – Nu ştiu bine
Dar la Paşti îmi par’ şi mie
Că ş-a cumpărat tichie.
Anton Pann
Şi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Şi intră în vizunie,
Zise unul: – Ai să-l prindem
Şi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: – Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
- Iacă cum, – altul iar zise
Şi îndată se descinse –
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Şi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ş-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Şi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.
Asfel dacă sfătuiră,
Brâiele îşi înnădiră,
De picioare îl legară
Ş-în vizunie-l băgară.
Când vru mâna să întinză
Pe urs de urechi să-l prinză,
Ursul de cap îl apucă
Şi cu totul i-l îmbucă;
El strigând într-a sa gheară,
Ceilalţi cum l-a tras afară
Stau, se uită cu mirare,
Văzându-l că cap nu are,
Să-ntreb, zicând: – Frăţioare,
Avuta-au Valdu cap oare?
Unul zise: – Nu ţiu minte,
Altul iar alte cuvinte,
Şi nedomiriţi l-aceasta,
Au mers să-ntrebe nevasta.
Aşa ei pe mortul lasă
Şi mergând la ea acasă,
O-ntreb: – Stano, ia ne spune,
Că vrem să ştim a minune,
Bărbatul tău ce fel fuse,
Acum cu noi când se duse,
Avea cap ca fiecine,
Or nu, că tu ştii mai bine?
Ea, gândind puţin în sine,
Le răspunse: – Nu ştiu bine
Dar la Paşti îmi par’ şi mie
Că ş-a cumpărat tichie.
Anton Pann