Despre pedanţi sau copilăroşi

Pomul se cunoaşte din roadă

Şi omul din mintea neroadă.

Că el

Nici în cap ce nu-ţi pocneşte

A vorbi se pomeneşte.

Şi trînteşte vorba,

Hodorog-tronc! ca o roată

De la o moară stricată.

Şi

Tot înşiră la gogoşi,

Spuind despre moşi păroşi.

Şi

Vorbeşte neisprăvite,

La-nşiră-te mărgărite.

Adică:

Să ni se arate va

Că ar fi ştiind ceva.

Dar se cunoaşte

Omul prost din vorbuliţă

Şi nuca din uşurinţă.

Pentru că

Judecata-i e oloagă,

Că-i lipseşte-n cap o doagă.

Om în trup destul de mare

Şi minte de copil are.

Ştie vorbe să îndruge

Parcă tot la ţîţă suge.

Ştie ca calul prost

Să ia hamul de rost.

E bătut la cap

Tocma ca un ţap.

Ştie sfătuiri să dea

Cît ştie şi baba mea.

Ar vrea să facă şi el,

Dar nu ştie în ce fel.

Şi el rosti de să plăti.

Povestea ăluia:

Zile înşirate, fire încurcate,

Pînză rău ţesută şi vreme pierdută

S-o lovi, nu s-o lovi,

Na-ţ-o frîntă că ţ-am dres-o.

Unde chiorăşte şi unde loveşte.

Cel copilăros totdauna.

Gîndeşte-n mintea-i adîncă

Numai el pîine mănîncă,

Şi alţii mănîncă paie

Ca vitele din copaie.

Dar însă

Vorba-n colţuri şi rotundă

Fără cercuri se înfundă.

Anton Pann